Administrația Națională de Meteorologie anunță că în jumătatea de est a țării și în zonele montane vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 25…50 l/mp.
În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe spații mici. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 grade pe litoral și 28 de grade în Câmpia de Vest, iar cele minime între 10 și 17 grade. Izolat vor fi condiții de ceață.
Valorile termice se vor menține mai scăzute decât cele normale la mijlocul lunii iunie. Cerul va fi temporar noros și, în special în partea a doua a zilei și noaptea, vor fi averse, posibil mai însemnate cantitativ și însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de de 23…24 de grade, iar cea minimă de 14…15 grade.
Cerul va fi mai mult noros și, temporar, vor fi averse, în general moderate cantitativ, descărcări electrice și condiții de grindină. Vântul va sufla moderat, cu intensificări locale după-amiaza și noaptea (rafale în general de 40…55 km/h). Temperaturile maxime se vor încadra între 19 și 21 de grade, iar cele minime vor fi de 16 … 17 grade. Temperatura apei mării va avea valori de 19 … 20 de grade.
În Carpații Orientali și Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 25…50 l/mp. În restul zonei montane, astfel de fenomene se vor semnala pe spații mici.
Sursă foto: pixabay.com